Si acum ce fac?

Deci mi-am luat in sfarsit inima in dinti..nu, nu o sa vorbesc despre vreo poveste idioata de dragoste, doar despre nenorocita de facultate la care am intrat si de care mi-e mai frica decat imi era in generala de proful de mate. Deci e oficial, sunt studenta...am intrat undeva, nu unde trebuia, nu unde voiam sa intru, dar nu mai conteaza...
Trebuie sa vorbesc despre asta, trebuie, desi sunt dezamagita de mine, desi mi-e frica si m-am facut de ras in fata oamenilor alora. Si stiu ca toata lumea imi spune sa o iau mai usor, toata lumea imi spune intr-una sa ma calmez, pentru ca oricum nu ma vor tine minte din atatia studenti cati vad in fiecare an, dar nu pot! Am cedat nervos, m-am facut de ras acolo, in fata oamenilor alora care ma taiau cu privirea, si ma priveau ca si cum as fi fost cea mai prosta persoana de pe pmant, ca si cum nu as fi avut nimic in capul ala, in spatele ochilor alora care ii priveau speriati. M-au haituit cum haitueste o haita de caini o pisica, m-au luat la misto si eu nu am putut sa indrug decat niste rahaturi de cuvinte aiurea, niste definitii de manual...am stalcit numele lui Engels... Exista ceva mai oribil pe lumea asta? Da probabil ca exista...dar in momentul asta pentru mine e ceva capital...
Vreau ca oameii sa ma placa, vreau sa se stie ca am ceva in cap, si tocmai atunci cand imi doresc asta cu tot sufletul, atunci se intampla sa ma comport total aiurea, si m-am saturat. M-am saturat de teama, de incertitudine, de prostia mea. Stiu ca vin de...aici...adica din oraselul asta compulsiv-agresiv de provincie, unde exista limite, unde nu apuci sa faci tot ce ti-ai dori sa faci, unde cresti cu niste prejudecati pe care le numesti principii. Stiu asta... Stiu ca nu am terminat cel mai bun liceu, si ca nivelul meu de cunostinte e de tot rahatul, stiu ca nu am citit destul, desi citesc mai mult decat multi din prietenii mei, ca nu am ascultat destula muzica, stiu ca nu am iesit niciodata din tara, ca sunt oameni care vad chestii despre care eu citesc, sau caut pe net, ca sunt oameni care si-au facut o cultura direct de la sursa, ca sunt aproape zero barat fata de ei. La naiba, m-am obisnuit aici sa fiu printre cei mai buni, si am muncit pentru asta, nu mult, poate ca ar fi trebuit sa muncesc mai mult, sa dau mai mult din mine, sa am mai multa incredere. Nu stiu, ceva parca m-a retinut, si nu vreau sa fiu mediocra, nu vreau chestia asta, am spus-o de multe ori si cred cu tarie in ea, EU NU O SA ADMIT SA FIU MEDIOCRA, habar nu am cum o sa fac asta, habar nu am cum o sa ii fac pe oamenii aia sa le para rau ca mi-au dat doar 7.25, ca m-au haituit, ca m-au crezut proasta. Si poate ca sunt proata, sau pur si simplu nu stiu destul, habar nu am, dar fac tot posibilul sa nu fiu proasta, pentru ca toata copilaria am fost proasta, am fost plangacioasa aia care nu stie matematica si care nu lua niciodata premiul intai. Macar daca mi-as fi dat timp, daca as fi citit cerinta aia mai cu atentie...
Adevarul e ca nu mi-a pasat, nu mi-a pasat de loc, in mintea mea a fost tot timpul speranta, certitudinea ca o sa iau o nota mare la examen, ca o sa intru la c1omunicare, ca nu o sa fie nevoie de celelalte facultati la care m-am inscris; era doar o formalitate.
S-am trezit aici, unde am avut probleme de la inceput: ba ca nu am nu stiu ce fisa, ba ca imi trebuie nu stiu ce, am stat pana la 12 noaptea sa imi scriu eseurile, 12 noapte de la 11, cand m-am trezit, si ei mi-au spus ca nu am inteles bine cerinta, m-au luat la misto ca pe ultima proasta... Parca eram din nou in generala, parca il vedeam iar pe proful de mate intrebandu-mma de tabla inmultirii si eu incepand sa plang...
Nu sunt in stare sa imi pastrez sangele rece, nu pot sa gandesc atunci cand sunt sub presiune, nu pot pur si simplu, intru in panica si fac tot felul de prostii, plang, vorbesc urat, vreau sa mor, imi pierd speranta...sunt un esec uman, efectiv un esec uman... Cum vreau eu sa imi depasesc limitele daca nu rezist la stres? Cum?
Incepe ceva nou si mare, si mi-e frica... De oamenii aia mari si rai care ma urasc si ma considera mediocra, de facultatea aia mare, de orasul ala mare si plin de lumini si masini si oameni de tot felul. Mi-e frica si nu ar trebui sa imi fie, dar nu pot sa schimb asta, nu pot...pentru ca...nu pot... Sunt un copil dintr-un orasel de provincie, care nu a plecat niciodata mai mult de o saptamana de langa parinti, care pierde nopti citind sau stand pe net si se cearta cu parintii din cauza asta, care nu stie daca o sa se acomodeze acolo, departe, printre straini...
La naiba, plec de-acasa anul asta!

Deprimeu...:(

Sunt la pamant, am dat ieri teza la romana si m-am blocat, am facut o lucrare de mai mare rasul. Sunt suparata pe mine si descurajata, cred ca nu o sa intru la facultate, am uitat tot ce am invatat pana acum, trebuie sa fac multe eseuri si nu am nici o idee, nici chef, nici cunostinte, parca sunt in afara lumii. Cred ca daca nu o sa intru la facultate o sa ma sinucid...

Merge :)

Gata, respir usurata, am reusit sa il mut, mai trebuie sa shimb tema si totul o sa fie ca inainte www.baloanedesapun.com acum merge :P

Mi-au raspuns, e de bine. Respir usurata :)

...

Ce pot sa zic? Ecuatia era simpla, vorbeam cu gazduire1 le ziceam ca nu ma mai intereseaza serviciile lor, vorbeam cu gazduire2 le ziceam ca e ok, ca ma mut la ei. Imi dadeau dns-urile, le treceam in administrarea domeniului, ma mutau la ei, si toata lumea era fericita si implinita. Dar nu, eu trebuie sa ma complic, trebuie sa astept, sa ma enervez, sa plang, sa stau cu blogu' in piuneze. Dece? Pai pentru ca gazduire2 nu raspunde, si ce ma gandesc eu, poate s-au razgandit, poate nu mai vor sa ma primeasca...si uite asa ma trezesc eu fara blog functionabil, fara gazduire, cu un "page load error" cand incerc sa accesez baloanedesapun. Mor, deci mor aici, fac infarct, nu mai pot. Si in timp ce eu ma dau de ceasul mortii, gazduire2 nu imi raspunde. Deci e clar, sunt un om mort, imi bag picioarele :((

Trist...

Se intampla de multe ori in viata sa gresim, e un lucru normal, firesc sa facem lucruri care contravin regulilor soietatii, ca sa zic asa. Mie cel putin, mi se intampla sa gresec infinit, aproape in fiecare zi, fie ca fac o greseala mica, sau una colosala si aproape fara cale e intoarcere, gresesc si imi pare rau pentru asta. In fine, sunt om ca si ceilalti, ma zbat in mocirla asta a vietii, si ma plang chiar daca sunt la inceput.
Citeam la un momendat pe blogul unei prietene un post foarte interesant despre probleme, probleme care sunt importante in functie de varsta, si de tendinta adultilor de a minimaliza problemele copiilor sau adolescentilor. Cati nu am auzit replici de genul "Aaa, pai astea sunt probleme, sa vezi cand mai cresti!!" ok ok, si cu ce ma incalzest pe mine ca in viitor o sa am probleme mai mari, zicea prietena mea, cand eu traiesc in prezent, si am nevoie de solutii pentru problemele mele "minore" dar care se petrec acum. Si are dreptate, probleme si greseli sunt la tot pasul, si de ce analogia asta problema-greseala, va veti intreba, simplu, pentru ca o greseala auce dupa ea, intotdeauna, o problema.
Revenind, am probleme in momentul de fata cu blogul am mai scris despre asta intr-un post anterior, nu cu asta, Doamne fereste, cred ca daca nu il aveam pe asta o luam razna rau de tot. Am blogul inchis, un suspendat, inchis, cei care imi dadusera gazduire nu imi raspund, ceilalti sunt suparati pe mine, si eu, prinsa la mijloc, si fara bani (e vorba aia, ca banii pot cumpara orice, la o adica, banii fac lumea sa se invarta, cum zicea un cantec) stau in pijama si imi plang de mila ca am blogul inchis si fara posibilitate de deschidere prea curand. Urasc sa am probleme, probleme care ma depasesc, urasc sa nu pot face ceva, sa nu depinda de mine la o adica. De ce? Pentru ca atata timp cat depide de mine, totul are o rezolvare, cand problema ajunge la terti, nu mai sunt atat de sigura ca o sa se poata face ceva, simt nesiguranta cum se strecoara in mine, si urasc sentimentul de neputinta care ma apuca in astfel de momente. Si ce ma doare cel mai tare, e faptul ca, de cele mai multe ori, problemele mele pornesc de la bani, firar ei ai dracului sa fie de bani, cand ai nevoie de ei dispar si nici ca mai vor sa isi faca aparitia. Adevarul e ca sunt intr-o perioada foarte urata, pe langa faptul ca am BAC, si trebuie sa invat, m-am pomenit si cu problema asta cu blogul, taman acum, sa nu stau linistita. Au picat toate asa, si stiu ca par minore si lipsite de importanta problemele mele, dar asta e, exista si ma confrunt cu ele. Daca as fi avut banii aia sa platesc gazduirea acum nu mai stateam cu grija ca nu am unde sa "culc" blogul. In fine, fie ce-o fi...

Fetze triste...

Iar probleme in "paradis". Nu am avut bani sa platesc gazduirea pentru baloanedesapun, i-ar mi l-au suspendat. Deja mi-e rusine de Ionut care m-a ajutat si a fost super ok. Am vorbit cu cei de la usbmania care mi-au oferit gazduire gratuita, au zis ca e ok dar Ionut nu imi raspunde... Am o stare jalnica, sper sa nu fie probleme prea mari, de fapt, mari sunt oricum, dar in fine, sa nu ma fac si mai mult de rahat decat am facut-o deja. Si am un talent special de a ma afunda in rahat de fiecare data cand trebuie sa ma concentrez, intru in panica, incep sa plang, vine sfarsitu' lumii si tot asa. Din cauza asta iau mereu decizii pripite si ajung numai in situatii urate... Ma simt foarte prost, dar asta oricum nu incalzeste pe nimeni...mi-e dor de blogul meu care sta suspendat acolo si nu pot sa il accesez. Pe langa asta, am ratat si o confertinta interesanta la British Council maine, pentru ca nu am confirmat participarea pana in ora opt. Ce sa fac, daca nu am avut net azi:( .Parca toate merg din ce in ce mai rau, si am asa o senzatie ca oricat m-as chinui sa invat acum, la BAC o sa clachez, si o sa iau cea mai mica nota, si nici la facultate nu o sa reusesc. Offf, ma simt asa de rau, asa de inutila si de ratata... Vreau sa ies din mizeria asta, vreau sa nu mai am probleme, vreau sa fie bine si sa rasara soarele si pe strada mea...